A fost odată. O țară. Populată cu oameni. De tot felul. Majoritatea erau de treabă. De o treabă normală. Fiecare își avea resursa lui din care trăia, el și toată familia lui. Resursa era oferită de țară. Pe gratis. Singura muncă pe care cel de treabă trebuia s-o facă era să ia din resursă și să mulțumească Celui care i-a oferit-o. Acest ciclu de luat și de mulțumit a funcționat pentru foarte mult timp. El, (ciclul) producea bunăstare și mulțumire în același timp. Poporul acestei țări, mulțumit și prosper, nu avea niciun motiv să se considere inferior cât și superior altor popoare, despre care aflaseră că modurile lor de viață erau diferite. Aceste popoare nu practicau mulțumirea chiar dacă resursa principală (Soarele) își făcea apariția în fiecare dimineață peste ei. Considerau ei că astrul zilei își făcea doar tema pentru care el exista și ca atare n-aveau motive pentru care să mulțumească.
Pentru a trăi, aceste popoare trebuiau să muncească zilnic. Iar munca lor nu era întotdeauna aducătoare de necesarul zilnic pentru supraviețuire. Atunci, unii dintre ei și-au îndreptat privirea spre poporul ce trăia liniștit din apropierea lor și și-au pus în plan să ocupe ei spațiul acela dătător de resurse nelimitate. Numai că ceea ce ei nu știau la vremea când își făceau planurile, era faptul că acel popor pe lângă resursele naturale deținea și o armă super puternică și super eficientă, care îi ținea la distanță pe oricine ar fi venit cu gânduri rele asupra lor.
Nu era o armă nucleară sau una de foc ci una complet neconvențională. Căreia nimeni nu i-ar putea face opoziție vreodată. Nu știau agresorii că poporul cel liniștit peste care ei voiau să se ducă aveau în dotare arma mulțumirii. În pachetul acestei mulțumiri se afla un focos numit cerere de îndurare. Pe care cei din poporul liniștit o depuneau zilnic la Autorul și Izvorul tuturor resurselor. Iar Acesta conform unor făgăduințe foarte vechi, și în același timp, actuale, își desăvârșea Îndurarea Lui peste toți aceia care o solicitau.
Agresorii, de partea lor, văzând că nu pot lua în stăpânire țara, s-au hotărât să facă un alt plan pentru a o cuceri. Au trimis mii de bărbați și femei cu misiunea de a lucra la mintea acelor oameni pentru a-i determina să renunțe la mulțumire, măcar pentru o vreme scurtă. În acest scop ei i-au și ademenit cu lucruri nemaivăzute, bune de privit și de dorit să cunoască cineva, ce se află dincolo de curiozitatea lor nativă. Iar ei, (oamenii liniștiți) au luat. Încet- încet, unii chiar s-au lăsat convinși de faptul că lucrurile merg la fel de la începuturi și ei nu au motive să mulțumească nimănui. Și așa, au început să lipsească de la adunările lor de mulțumire, pe care, în timp, le-au anulat complet din lipsă de participare. Toate acele locuri au devenit piețe sau târguri publice în care de acum oamenii liniștiți discutau despre ofertele ce veneau de la popoarele din proximitatea lor.
Peste vreo două generații, oamenii din acea țară au fost complet ocupați de ceilalți. NU în urma vreunui război ci ca efect al copierii stilului de viață. Au rămas doar cu cronicele acelui timp. Pentru supraviețuire oamenii au devenit sclavi celor care intrat peste ei. Tuturor resurselor lor li s-au aplicat etichete de preț în magazinele care au apărut imediat după invadarea lor. În tot acest timp la televizor ieșeau oameni care le spuneau cât de bine o să fie cândva, măcar că ei în cronicile lor știau despre ce e vorba.
