DINOZAUR MURIBUND, O ALTĂ BIOGRAFIE A LUI GHEORGHE SCHWARTZ (Editura Junimea, Iași, 2025)
Abia am încheiat lectura celor o mie de pagini al romanului Acvariul (2025), că Gheorghe Schwartz scoate din tiparniță o nouă carte despre sine: „o altă biografie”. Cu gândurile încă „ocupate” de problematica Acvariului, propusă de autor ca „o altă autobiografie”, încerc să găsesc răspuns la întrebarea „Cine tot vrea sa-l ucidă pe Venerabilul Maestru?”
Aveam mintea tulburată de (posibila) „crima din SFÂNTUL LOCAȘ împotriva construcției sau cărțile marilor anacronisme din prezentul absolut în minunata poveste a CELOR O SUTĂ”. Venerabilul Maestru se află la frontiera transparentă dintre viață și moarte și nimeni din jur nu îndrăznește să identifice criminalul. Venerabilul Maestru devine Dinozaurul muribund, adică tot autorul, înspăimântat de învățarea pierderii timpului în trecerea dintre AICI și DINCOLO, sau ceea ce spunea Eminescu în versul „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”.
Dinozaurul muribund e titlul ineditului volum de „prozete”, iar, dacă autorul îl numește „o altă biografie”, putem considera că Gheorghe Schwartz se mărturisește, construindu-se pe același soclu, ca o sculptură cu mai multe capete.
Cu fiecare text, începând cu romanul Martorul (1972) și până la recenta apariție editorială, Dinozaur muribund (2025), adică vreme de 58 de ani de scriere, Schwartz se restituie pe sine, prin intermediul personajelor, fie ele numite Țipor, Gough, Zimberlan, P., K, Poolo, Bahadur, ori cele din
textele scrise la persoana întâi: „Biografiile scriitorilor sunt cărțile scrise de ei. Ele conțin opinii, preferințe, nivelul empatiei și dezvăluie multe din viața intimă a autorului”.
Încălcându-și promisiunea de a nu scrie o autobiografie pe baza CV-ului, se trădează pe sine (cf. Trădarea, 2022), fiind deopotrivă narator și personaj. Scrie că imită creația lui Dumnezeu, conștient fiind că „autobiografia mea nu este decât tot doar o repetiție a unei alte autobiografii”.
Noi, preabunii cititorii suntem absenți la scriere, după cum bietul scrib este absent la citire. Așa că fiecare binom cititor – autor se regăsește permanent într-o relație ciudată de prezent – absent ori de absent – prezent, generând opinii controversate dacă nu chiar conflictuale. Care cititor e atât de priceput, încât să vibreze în aceeași gamă cu muzica textului pe care scriitorul o armonizează? Care scrib are certitudinea că un lector, chiar foarte fidel și priceput, înțelege cum se cuvine semnificațiile unui text? Lecturile sunt infidele, iar, după spusa unor critici literari, fiecare cititor „vede” în simbolistica frazării altceva, în funcție de starea sa sufletească, de context, de relația subiectivă cu conținutul scrierii. Schwartz, un tenace cititor dar și scriitor, are permanent dialog cu „preabunul cititor”, cu care conversează, își cere scuze pentru paranteze ori imprecizii, pentru propriile stări emoționale, prin reluarea unor fragmente din vechile scrieri, prin… prin…
„Bietul scrib”, cum își zice cu ironie, găsește scuza într-un citat din Einstein: „diferența dintre trecut, prezent și viitor este doar o puternică și încăpățânată iluzie”. Astfel că în romanul Acvariul, întreaga acțiune narativă de derulează sub semnul lui ACUM, devenit actant, ce întreține încurcătura narațiilor și suprapunerea clipelor autobiografice fără referințele timp sau spațiu. El se regăsește deopotrivă în vremea Babilonică și în timpul crizei Covid 19.
Dinozaur muribund însumează 24 de narații eseistice, grupate în Ucenicul scriitor, Cuie în butucul breslei și Dinozaur muribund
Păstrează același stil specific „noului roman” (poate aș zice metamodern), cu citări (verificate și corecte). Cel mai ademenitor text literar este „Frumoasa”. Felix salvatorul e preluat din Acvariul, care e prezent în Cei O Sută, după cum alte texte și personaje mai apar în prozele sale anterioare. Pare o construcție, care folosește „cărămizi” păstrătoare de vetustitate, ori o alcătuire după tehnica ChatGPT-5, cu recuperarea unor valoroase reminiscențe din faptele sale de viață.
Autografe este scris la persoana a II-a (fapt rar), despre o banală plimbare la o librărie, apoi, în întuneric, întră în odaia sa, se pune în pat „și alături de el doarme înșelător oglinda avidă ca un păianjen, gata să te înhațe”. Un zgomot îl cuprinde, aerul simte o prezență vie, care așteaptă „ce-a mai zămislit spiritul creator”. În Cenaclu e pomenită cântăreața Margareta cu șlagărul „Opriți timpul”: „Timpul era oprit în loc și veșnicul bătrân prezent la toate ședințele de cenaclu stă nemișcat ca o statuie. Poate e chiar o statuie…” În căutarea zadarnică…, reflecția este despre scriitorul ce umple foaia de semne, apoi „arde coala în soba încinsă de soarele sfărâmat în bucăți”. În proze, mai apar personaje cunoscute: Poolo în Tainele carismei, Johann Zimberlan și fratele său Robert, Felix din romanul Mâna Albă, Gustav R. Propp în Justiția cuantică, dr. Leon J. W. Blok și Dr. Donald Braun în „contextul crizelor simultane – invadarea Ucrainei, pandemia Covid 19 și inflația 2021”, prilej de îmbogățire pentru profitorii de război” etc. Moartea în bibliotecă e o nuvelă despre cum se ucide un om ce râvnește să se cațere pe treapta de sus a scării spre a căuta o carte mai rară pe raftul de lângă tavan.
Dinozaur muribund, textul nuveletei dă titlu volumului
Lecturând de mai multe ori cele zece pagini, conținutul se referă la scrib, la cel care, între contemporani, se consideră un dinozaur, adică „un om bătrân și conservator, considerat retrograd, povară pentru ascensiunea tinerilor…”. Cum „oamenii n-au fost contemporani cu dinozaurii”, aceste șopârle înfricoșătoare, după Sir Richard Owen, ar putea fi posibili actori ai unei vieți paralele. O viață în metavers („rețea propusă de lumi online, realitate virtuală sau realitate augmentată”) e o invenție nouă a științei, dar există „viață paralelă”, căci „timpul e o încăpățânată puternică iluzie”. Așa că, scrie autorul, dacă timpul nu există, atunci „dinozaurii nu au dispărut și sunt prezenți și vii alături de mine” (p. 217). Continuă autorul: „cum în lipsa timpului nu există nici spațiu, deci nici distanță, dinozaurul nu se află lângă mine, ci chiar în mine”. Apoi, filozofie: „Totul este unu”, continuat în speculația lui Eminescu, din manuscrisele sale, manifestă o atitudine de rebel necredincios: „EU e DUMNEZEU”. Scris cu litere cursive, fiind deci text preluat, autorul împărtășește următoarea considerație: „Eu sunt întregul univers și eternitatea. Eu sunt Dumnezeu. Dumnezeu sunt eu”. Adaugă, spre a convinge cititorul: „eu fiind dinozaurul”, sunt și Homer și Phidias, Imhotep și Giordano Bruno etc. Însă „dacă ATUNCI este ACUM, și ACUM este ATUNCI”.
Schwartz se regăsește în plină filosofare analitică
Mai pomenește autorul de binefacerile AI, ale inteligenței artificiale. Ca să înțelegem – dacă e posibilă – priceperea filosofării, vom selecta dintre cuvintele finale o idee relevantă: „Dinozaur muribund, stau tot mai neputincios în fața calculatorului meu – deja și el învechit – și realizez că mi-e imposibil să-mi imaginez cum să îmbin viața (cu care m-am obișnuit) cu metaversul …Dacă nu există timp, nu există decât prezentul, nu și viitorul, nu și sfârșitul apropiat al acestei civilizații.
Dar dinozaurul muribund mai speră. Dacă speră, mai trăiește. Muribund, dar mai trăiește. V-am spus/ vă spun: mai trăiește! (Mai trăiesc!)” (ca și Venerabilul Maestru, din Acvariul).
Sunt meditațiile unui om care se aliază cu „speranța”. Viața are sens într-o biografie, scrierea prelungește clipele, iar dinozaurul, chiar muribund, e stăpânit de credința că, prin creație, speranța prelungește puntea trecerii spre marea tăcere, grăitoare în cazul creatorilor de valoare. Da…, viața continuă în metavers, autobiografiile se însăilează într-o lume virtuală, în umbra căreia amintirile viețuiesc perpetuând o lume unică a scriitorului: viața sa și viața din narațiunile sale. Persoana de aici și de acum s-a proiectat în personajele sale din generațiile trecute, dincolo și dincoace de Cei O Sută. Gheorghe Schwartz își caută, în continuare, o altă biografie, într-un alt stil narativ, original, autentic și identic cu sine. Se hibridează două stilistici, cu cititorii pasionați de cultură și investiție afectivă.
Citește și:
- ACVARIUL – roman în două volume de GHEORGHE SCHWARTZ
- [RECENZIE] Gheorghe SCHWARTZ: POVESTEA ȘARPELUI UROBORUS (II)
- [RECENZIE] GHEORGHE SCHWARTZ | CONVOIUL: Înăuntru (în trupul șarpelui), Afară și (din nou) Înăuntru (I)
- ȘTEFAN MITROI și GHEORGHE SCHWARTZ
- „TRĂIRILE MALEFICE” ale personajelor lui Gheorghe Schwartz
