În 28 iunie, în ajunul Sfinților Petru și Pavel, la Zărand avea loc prima ediție a zilelor „Fii satului”. Dar nu despre acest eveniment strict local dorim să scriem, ci despre lansarea cu acel prilej a monografiei „Zărand – un nume istoric”, scrisă de un fiu al satului, profesorul universitar dr. Florea Lucaci. Considerăm că această Carte a Zărandului transcende interesul local, deoarece în paginile ei sunt cuprinse aspecte din istoria și viața unei localități care a trezit interesul istoricilor și lingviștilor de pe întreg cuprinsului spațiului românesc. Asta pentru că Zărand nu este doar numele unei localități românești ci și nume de Țară și de Munte.
Numele a fost cel care a intrigat oamenii de cultură,
începând cu jumătatea secolului al XIX-lea, adică de la Timotei Cipariu și până la Constantin Giurescu, marele istoric de la mijlocul secolului XX. Originea numelui a fost și este controversată și un motiv pentru profesorul Lucaci de a încerca să elucideze enigma care persistă. Astfel, el prezintă cinci ipoteze analizate și avansate de istorici și filologi privind numele care nu se regăsește în limbile vorbite în zonă dea lungul istoriei. Cu o acribie științifică deosebită, autorul, de formație filozofică, apelează la scrierile a numeroși cercetători, nu lasă deoparte niciun argument în favoarea uneia sau alteia dintre ipoteze, trecând informațiile prin filtrul unei analize atente și obiective.
Lingvistul Timotei Cipariu presupune că „denumirea Zărand derivă de la numele rîului den Dacia Tiarandu, amintitu de Herodotu între cele cinci râuri ale Daciei meridionali”. Florea Lucaci verifică și din alte surse veridicitatea ipotezei și pune sub semnul întrebării ipoteza originii scitice a numelui Zărand ca fiind „bazată pe o falsă identificare geografică.” La fel procedează și cu celelalte ipoteze emise de Sorin Paliga (origine dacică), Teodor Ardelean (origine biblică); Ovid Densușianu (origine iranică prin intermediar unguresc) cum la fel, presupune și Constantin Giurescu care merge pe varianta iranică; Lajos Kiss, istoric maghiar, crede în varianta maghiară (Zarandok – pelerin). Arheologii Adrian Andrei Rusu și Pascu Hurezan merg pe o variantă slavă, respinsă ab inițio de Florin Lucaci. El susține că cea mai plauzibilă este cea iranică – iazygă – în care cuvântul Zarand ar proveni de la aur-aurit. Un argument este și acela că în Iran există localitate care poartă numele de Zărand.
Toți autorii de monografii consideră prima atestare documentare ca pe un fel de act de naștere a localității, lucru pe care Florin Lucaci îl contestă
El, în privința satului Zărand, mergând cu „atestarea” până la notarul Anonimus care prezintă evenimente din secolul al IX-lea. Mai apoi apare în diverse scrieri cetatea Zarand ca și reședință a comitatului ce își poartă numele de la cetatea de reședință. Trebuie să subliniem spiritul analitic dezvoltat de autor în susținerea argumentațiilor sale și analogiile care îl ajută să întemeieze concluziile. Dar toate acestea nu se puteau face fără deosebita erudiție a autorului, care se mișcă cu ușurință în istoria și cultura europeană și românească.
Monografia apărută cu sprijinul Consiliului Județea, prin Centru Cultural respectă în general structura unei lucrări de acest gen
Astfel, pe verticala timpului, fenomenele și evenimentele istorice sunt prezentate în evoluție temporală, iar pe orizontală sunt cuprinse toate aspectele vieții sociale. Astfel, capitolul II este dedicat cadrului natural, pentru ca în Cap. III să se ocupe de „Reperele istorice”. Și în continuare alte capitole prezintă economia, populația, religia, școala, sănătatea, cultura populară, sfârșind cu Capitolul X în care personalitățile Zărandului reliefează că localitatea este și un izvor nesecat de talente. Toate aceste aspecte sunt contextualizate și analizate în perspectiva istorică, care nu este liniară ci cuprinde numeroase mendre, dar până la urmă evoluția este cea care conturează ansamblul.
Monografia „Zărand – un nume istoric” este o carte de unic autor și păstrează puternic personalitatea acestuia
În primul rând remarcăm erudiția autorului care face apel la personalități importante ale istoriei culturii europene și naționale. Spiritul analitic și analogic, care completeză descriptivul reprezintă filozoful; coerența exprimării, sistematizarea materialului informativ aparțin profesorului; ușurința și accesabilitate lecturii, folosirea persoanei întâi aparțin gazetarului și, nu în ultimul rând, se observă cu ușurință calitatea de fiu al satului, mai ales atunci când scrie despre personalități și modul în care scoate în evidență o localitate care a avut un loc însemnat în istoria locală și chiar națională, fiind reședință de comitat, reședință de district și de cerc electoral în timpul regatului maghiar și Austro-Ungar. Îndrăznește să arunce și o privire spre viitor astăzi când în general satul românesc se confruntă cu reale dificultăți, mai ales din perspetivă demografică. Oricum, Monografia Zărandului este o adevărată carte de învățătură pentru cei prezenți și viitori
- Citește mai multe articole ale autorului – AICI
