Al Doilea Război Mondial | Prizonierii de război, privire comparativă | Crimele Germaniei naziste (14) | Viața și moartea din lagăre
Locul în care s-au fabricat săpun și obiecte din piele de om!
Moartea a fost prezentă întoate lgărele naziste, nu doar în cele de mare notorietate. Moartea s-a manifestat în cele mai surprinzătoare și inedite situații. Cu toate acestea, nimic nu poate întrece, sub aspectul ororii pure, descoperirea a 82 cadavre fără cap și a 89 de cranii umane la Institutul de Anatomie Medicală din Danzig, loc în care din cadavrele rușilor, ale polonezilor, ale evreilor și ale uzbecilor se fabricase săpun și obiecte din piele. Lagărul de concentrare Stutthof din apropiere nu avusese deloc probleme în a livra trupurile respective – aici, de exemplu, 16 mii prizonieri muriseră din cauza febrei tifoide – iar săpunul din grăsime umană intrase deja în producție atunci când institutul a fost vizitat ofcial de miniștri germani ai educației și ai sănătății. Nu e de mirre că Armata Roșie și-a radicalizat și mai mult atitudinea, oricum îndârjită, față de dușmani, încurajându-și soldații să-i considere pe aceștia subumani și subliniind hotărârea de a-i pedepsi pe toți germanii. Mila era acum înafara discuției. (Antony Beevor, Al doilea Război Mondial, p. 739).
Germanii au efectuat teste cu gaz Tabun, cel mai toxic gaz produs în timpul războiului pe prizonieri sovieici la Spandau. În iarna anului 1944/1945, pe măsură ce Armata Roșie se apropia, prizonierilor li s-a ordonat să distrugă orice urmă. Crematoriul a fost aruncat în aer și au fost arse barăcile în care au fost ținuți evreii. Se pare că soldații germani au fost forțați să ia parte la executarea prizonierilor de război din Armata Roșie și civililor ruși. (Antony Beevor, Berlin, p 154.)
Exterminare prin muncă la Mauthausen
Lagărul de concentrare nazist de la Mauthausen (foto), așezat lângă Linz-Austria, a fost unul dintre primele (înființat în 1938) și cele mai mari de pe teritoriul Germaniei. Era un lagăr de exterminare prin muncă a prizonierilor politici și a evreilor care erau puși să lucreze la o carieră de piatră, unde erau obligați să transporte bucăți mari pe cele 186 de trepte. Condițiile de muncă erau înfiorătoare, bătăile la ordinea zilei. După începerea războiului, au fost aduși și prizonieri de război. La începutul lunii ianuarie 1941, erau deja câțiva prizonieri de război răniți sau bolnavi și vreo 2.000 prizonieri de război spanioli, republicani. După ofensiva declanșată împotriva Uniunii Sovietice a început să se aducă și prizonieri sovietici.
La 27 iulie 1944, a fost emis un ordin care va reglementa tratamentul prizonierilor de război. El prevedea că unii prizonieri de război nu mai trebuie considerați ca atare și că trebuie să fie predați Gestapoului. Este vorba de decretul „Kugelerlass”. Prizonierii de război trimiși în lagărul de concentrare de la Mauthaussen, ca urmare a aplicării acestui decret, erau executați. (Cristian Bernadac, 186 trepte Mauthausen, p 238)
Dușul, instrument de tortură
Dar, cel mai temut loc de detenție era Blocul 20, unde erau trimiși ofițerii sovietici, rezerviști, pedepsiți pentru diverse culpe, reale sau imaginare. Din acest loc nimeni nu ieșea viu, fiind o sigură condamnare, la moarte.
„În camera de mijloc, rezervată serviciilor, se afla o așa-zisă sală de dușuri. Erau acolo chiuvete de ciment, dușuri cu apă rece și o baie acoperită cu un capac. Pe pereții acestei săli erau fixate cârlige de măcelărie. Era și o cameră de tortură. Deținuții erau ținuți ore întregi sub un duș rece ca gheața. Alții erau aruncați în baia plină cu apă, deasupra se punea capacul și cel care făcea baie era înecat. Alții erau spânzurați de cârligele de măcelărie. Nenorociții erau îndemnați să se sinucidă, oferindu-li-se în acest sens niște centuri de piele, dar deținuții preferau să-și pună capăt chinurilor și abuzurilor spânzurându-se cu cârligele care li se ofereau. Din când în când se lichidau serii întregi de prizonieri. La sfârșitul lui ianuarie 1945, în Blocul 20 nu mai existau decât 800 de oameni”.
Evadare de la Mauthausen
În aceste condiții, nu este de mirare că prizonierii au ajuns la ideea unei evadări colective, cu un număr mare de oameni, din care să scape cine poate. Acțiunea a fost fixată pentru noaptea de 2 februarie și este astfel descrisă de Cristian Bernadac:
„Noaptea atât de mult așteptată sosise. Seara, îndată după întoarcerea în baracă, după plecarea SS-iștilor, Kapo-ul fu lichidat. Sub un pretext oarecare oamenii de seviciu îl atraseră în coridor pe unul dintre ei, îi aruncară pe cap o pătură și Mișa Tătarul îl omorî cu o lovitură de cuțit. Cei doi olandezi (ajutoarele Kapo-ului) legați și cu călușuri în gură, zăceau pe podea indiferenți și flegmatici, așa cum au fost întotdeauna. Se formară patru grupe de asalt: trei pentru a pune stăpânire pe turnurile de pază și unul pentru a respinge atacul SS-iștilor, care putea veni din lagărul general. Oamenii erau înarmați cu pietre, bucăți de ciment, bulgări de cărbune. Și pentru că nu au putut săpa un tunel s-a hotărât să se dea asaltul în mod deschis, sărind pe ferestrele barăcii.
Aproximativ 100 de prizonieri nu au putut participa la luptă deoarece abia se țineau pe picioare. La miezul nopții garda fu schimbată în turnurile de pază, iar la unu fără zece, după un scurt discurs mobilizator, ferestrele se deschiseră, iar prizonierii au țâșnit la lumina reflectoarelor. O mitralieră începu să tragă. Prizonierii au reușit să, spargă reflectoarele și neutralizară pe servantul unei mitraliere și aceasta fu folosită de deținuți. Apoi au trecut pe pături și peste trupurile unor camarazi peste rețeaua de sârmă ghimpată. Un grup porni spre pădure dar fu secerat din spate de mitraliere. Alt grup porni spre Dunăre, se întâlni cu o baterie antiaerienă, omorî santinela și a reușit să captureze un camion cu care porni la drum. Între timp sosiră coloane cu SS-iști de la Linz care începură căutările.” (Cristian Bernadac, 186 de trepte – Mauthausen, p. 233)
Scăpați în casa primarului
Cei mai mulţi dintre evadați au fost omorâţi de gărzile SS în timpul evadării sau au fost prinşi la scurt timp. Au existat însă şi supravieţuitori, printre care Victor Ucrainţev şi Ivan Bitjukov, care au reuşit să treacă prin ochiurile plasei întinse de trupele SS. Cazul celor doi este povestit tot de Christian Bernadac:
„Victor Ucrainţev şi Ivan Bitjukov, după ce au rătăcit prin pădure se strecurară noaptea pe proprietatea primarului din Holzleiten. Într-un hambar dădură peste trei zilieri agricoli, repartizaţi de către administraţia unui lagăr de deţinuţi cultivatorului. Doi erau sovietici, Vasili Logovatovscki şi Leonid Şaşero, al treilea Metyk, polonez. Ei înţeleseseră imediat situaţia. După ce le-au potolit foamea cu cartofi fierţi, pregătiţi pentru animale ei hotărâră să-i ascundă în podul casei primarului. Existau puţine probabilităţi că vor fi căutaţi acolo sus. Zilierii ştiau că-şi riscă viaţa dacă prizonierii ar fi fost descoperiţi. Dar ei au acceptat acest risc. Onorabilul primar din Holzleitein, care lua parte activă la căutarea evadaţilor, nu bănuia că cei pe care îi căuta cu atâta înverşunare se aflau atât de aproape de el, în podul situat exact deasupra patului său şi că ei dormeau acolo acoperiţi de trifoi. Timp de cincisprezece zile, cei trei zilieri îi adăpostiră pe evadaţi. Îi hrăneau, furând alimente de la primar, reducându-şi propria lor raţie. Când liniştea se restabili în regiune, ei le procurară haine civile. În sfârşit, într-o noapte Ukrainţev şi Bitjukov porniră la drum după ce le mulţumiră salvatorilor.” (Christian Bernadac, 186 de trepte – Mauthausen, E. Politică, 1983, p. 262)
Evadați împușcați în piața satului
Dar mulți evadați au fost prinși. Lidia Mosolovadin, din Gomel-Bielorusia, deportată ca servitoare într-o fermă din Schwerberg, la 7 kilometri de Mauthausen, povestește episodul capturării acestora:
„La 3 februarie, toţi locuitorii acestei localităţi fură treziţi de zgomotul motocicletelor şi de răcnetele unei coloane de SS-işti, care începură să percheziţioneze toate casele şi toate hambarele. S-au auzit împuşcături şi lătrături de câini în tot cursul dimineţii. Pe la ora 11, s-a văzut venind un grup de evadaţi prinşi. Erau şaizeci sau şaptezeci de oameni, înconjuraţi de SS-işti. Era un spectacol înspăimântător”, spune Lidia, care a văzut fiinţe scheletice îmbrăcate în haine sfâşiate. «„Nu mergeau, se târau jalnic. Lidia şi stăpâna sa nu-şi puteau reţine lacrimile văzând-ui pe aceşti oameni. Cât priveşte stăpânul ei, un ţăran austriac, îngrozit şi el de ceea ce vedea, spuse: „Ruşii vor veni în curând. Vor putea ei ierta o astfel de ticăloşie” ?»
Evadaţii fură duşi în piaţa satului şi împuşcaţi. Camioane venite de la Mauthausen transportară cadavrele în lagăr. În regiune s-a vorbit mult despre această întâmplare dar abia după sosirea trupelor americane s-a aflat că doi evadaţi se ascundeau prin împrejurimi. Ei erau la un bătrân ţăran care avea trei fii soldaţi în armata germană.
Când cei doi fugari intrară în curtea sa, el îi duse în hambar şi îi instală acolo, fără ştirea familiei. Pe vremea aceea fiul lui, un SS-ist, era în permisie şi se afla acasă. Din această cauză, oamenii care-i urmăreau pe evadaţi se mărginiră să facă o percheziţie sumară şi nu au putut pune mâna pe ei. Până la eliberare, bătrânul îşi hrăni şi adăposti oaspeţii săi clandestini. Lidia a văzut, după ocuparea satului de americani, pe unul dintre aceşti evadaţi în clipa plecării lui în URSS. (Christian Bernadac, op. cit, p. 263)
Fiul lui Stalin a murit electrocutat
În sinteză, descriem pedepsele aplicate în lagăre de către germani prin scrierile reputatului istoric Antony Beevor:
«„Pedepsele aplicate prizonierilor sovietici în toate lagărele includeau cele mai barbare și pline de imaginație metode precum: executarea de genoflexiuni timp de 7 ore, „ceea ce schilodea complet victima”.»
Deasemenea erau puși să alerge în sus și în jos pe scări pe lângă gărzile înarmate cu bastoane de cauciuc pe fiecare palier. Într-un alt lagăr, ofițerii răniți erau lăsați sub dușurile reci în miezul iernii până când mureau din cauza hipotermiei. Soldații sovietici erau supuși torturii datând din secolul al XVIII-lea cu „capra”, care consta în legarea prizonierului călare pe un schelet metalic uriaș, în formă de capră. Alții erau puși să alerge pentru a constitui ținte vii pentru antrenamentele de trageri ale gărzilor SS. Au existat prizonieri obligați să se apropie de gardul împrejmuitor după care gărzile îi împușcau și astfel erau premiați cu zile libere. Fiul lui Stalin prizonier fiind, a murit tot așa fugind și izbindu-se în gardul încărcat cu curent electric. O altă pedeapsă era cunoscută drept Achtung! Un soldat sovietic era pus să se dezbrace și să îngenuncheze în aer liber. De fiecare parte a lui așteptau gărzi cu câini de atac. În momentul în care acesta striga: Achtung! Achtung! gărzile dădeau drumul câinilor. Animalele erau asmuțite asupra lor când prizonierii se prăbușeau după ce fuseseră obligați să facă „marș forțat” într-un tempo alert. Imaginația gărzilor SS nu avea limite în materie de tortură. (Antony Beevor, Berlin, p 142-144)
Peste jumătate dintre prizonierii sovietici au murit
În lagărele germane de prizonieri de război, rata deceselor sovieticilor a fost de 57,5 la sută. În primele 8 luni după începerea operaţiunii „Barbarossa”, în mod sigur, după datele comunicate și dovezile găsite, procentele au fost mult mai mare. Pe când în lagărele germane de prizonieri de război pentru aliaţii occidentali rata deceselor era de sub 5 la sută.
„Au murit într-o singură zi din toamna lui 1941 tot atâţia prizonieri de război sovietici câţi britanici şi americani pe tot parcursul celui de Al Doilea Război Mondial”. (Timoty Snyder, „Tărâmul morţii”, Editura Humanitas, Bucureşti 2012, p 213)
Situația din lagărele destinate prizonierilor de război a fost dezastruoasă dar nici în lagărele de concentrare naziste nu a fost mai bine pentru că și aici numărul deceselor din rândurile lor a fost foarte ridicat. De fapt, lagărele de concentrare și-au schimbat caracterul în urma internării prizonierilor. Dachau, Buchenwald, Sachsenhausen, Mauthausen și Auschwitz au devenit și lagăre de exterminare a prizonierilor sovietici. La Auschwitz au fost omorâți 8.000 sovietici, 10.000 la Mauthausen, 18.000 la Sachsenhausen. Germanii au împușcat în lagăre după estimările lui Timothy Snyder circa 500.000 de prizonieri de război sovietici.
Mulți prizonieri au fost folosiți în muncă, în cele mai diverse ramuri ale economiei germane, de la servicii comunale până la industria de război. Condițiile erau ceva mai bune, dar moartea era atotprezentă. Despre aceasta în reportajul următor.
Foto: Lagărul de concentrare nazist de la Mauthausen / sursa Wikipedia
Citește și:
- Seria Al Doilea Război Mondial | Prizonierii de război, privire comparativă | Crimele Germaniei naziste
- Seria Al Doilea Război Mondial | Prizonierii de război, privire comparativă | Cruzimea japoneză
- Seria Al Doilea Război Mondial | Drama prizonierilor de război români | Prizonieri pe frontul de Vest
- Seria Al Doilea Război Mondial | Drama prizonierilor de război români | Suferința din lagărul de la Oranki
- Seria Al Doilea Război Mondial | Drama prizonierilor de război români | Viața și moartea în lagărele sovietice
- Seria Al Doilea Război Mondial | Drama prizonierilor de război români | Capturarea și drumul spre lagăr
- seria 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial
- seria Arădenii în Al Doilea Război Mondial
